Un fel de introspecţie

Sa fie ceva timp de când Iulia mi-a dat leapşa asta psihologică. Răspund cu scuzele aferente întârzierii.

Sunt un exemplar din specia umană.

Aş vrea să pot călători în timp. Mai ales în trecut. În viitor nu prea.

Păstrez ordinea.

Mi-aş fi dorit să se fi inventat deja teleportarea.

Nu îmi plac berea, prejudecăţile şi chestiile injuste.

Mă tem de moarte şi de zborul cu avionul.

Aud conversaţiile celorlalţi din autobuz.

Îmi pare rău de unele lucruri pe care nu le-am terminat.

Îmi plac oamenii, cărţile, cafeaua şi dimineaţa.

Nu sunt mereu ceea ce vreau.

Dansez în maşină în drum spre job.

Cânt dezastruos.

Niciodată este un cuvânt.

Plâng când privesc - prefer să nu fac publice astfel de momente.

Nu îmi place de mine pentru că nu am răbdare.

Sunt confuză uneori, din cauza comportamentului uman.

Am nevoie de vacanţă la mare.

Ar trebui să îmi fac mai mult timp.

Dacă au timp să treacă pe la pshihoanaliză Pisica Şefă şi Maco.

Star Trek. XI

Chiar dacă ar fi fost prost, tot mi-ar fi plăcut. Dar nu a fost.



Abrams s-a descurcat excelent, chiar dacă a trebuit să se joace cu timpul ca să-i iasă. Până la urmă a învăţat şi salutul vulcanienilor.



Mai vreau vreo 20 de continuări.

Pauze de tehnologie

Nu, nu acelea din în concediu.

Sunt altele, care intervin chiar atunci când motoarele turează la capacitate maximă. Nu poţi scoate calculatorul din priză şi nici bateria din telefon.

Şi-atunci te decuplezi comportamental.

O folosire la minim a butoanelor, în afara jobului. Un ochi pe zi la facebook, altul pe mail. Amânatul reply-urilor personale. Fără statusuri, fără postări pe blog. Doar un check de control, din când în când, pentru a fi sigur că ceilalţi sunt acolo, online, bit by bit, cu viaţa, pozele şi linkurile care derivă din ea.

Genul ăsta de pauze nu te anunţă, se lasă pur şi simplu asupra tastaturii. Nu e ca şi cum dintr-o dată nu ai mai avea nimic de spus. Dar întârzii să o faci, şi îţi place sentimentul de lene tehnologică.

Până când, într-o dimineaţă, te trezeşti conectat la flux. Fără să vrei, dar eşti acolo. Printre celalte milioane de conturi. Publish, comment, link link click. Reply send open close are you sure you want to quit?

Bebeluşii soseau întruna

Citesc Vonnegut ca să îmi demonstrez prietenia. Am avut o restanţă cu Abatorul 5, aşa că acum încerc să recuperez cu Micul dejun al campionilor. 

Să cităm un pic:

"Mulţi oameni de pe planeta paradită erau comunişti. Aveau o teorie că tot ce rămăsese din planetă ar trebui împărţit mai mult sau mai puţin egal între toţi oamenii, care, în primul rând, nici nu ceruseră să vină pe o planetă paradită. Între timp, bebeluşii soseau întruna. Dădeau din picioare şi-ţi spărgeau urechile, urlând după lapte.

În unele locuri oamenii chiar se chinuiau să mănânce noroi sau prundiş, în vreme ce copiii se năşteau doar la câţiva paşi mai încolo.

Şi aşa mai departe.

Ţara lui Dwayne Hoover şi Kilgore Trout, unde se găseau încă de toate, era împotriva comunismului. Nu considera că pământenii care aveau multe ar trebui să împartă cu alţii dacă nu voiau neapărat. Şi mulţi dintre ei nu voiau.

Aşa că nici nu a trebuit".

E bine, Bagita?

Revoluţia Twitter şi Real Life-ul surd

Dacă strigi şi nimeni nu-ţi răspunde înseamnă că eşti singur. E un vers optzecist care mi-a rămas în minte de prima dată de când l-am citit.

În faţa ONU. Aici.

În Moldova, se traduce aşa: UE, ONU sau SUA nu au luat o atitudine fermă faţă de abuzurile împotriva drepturilor omului care se petrec la Chişinău, deşi în alte cazuri nu se fereau să recurgă la presiuni diplomatice pentru a apăra principiile pe care s-au clădit. 

I s-a spus Twitter Revolution. Real Life-ul se ocupă cu altceva. 

Acum şi în română

Aw, snap a devenit Of.

Of-ul e mult mai bun. Perfect reprezentativ. Un cuvânt aproape genial. Unul dintre preferatele mele în română

Ziceri

"Eu cred că 50% e criză şi 50% prostie. Chiar aşa. Ţipă magazinele de oameni şi străzile de maşini. Cluburile, nu mai zic. Nu ştiu unde o fi criza asta, că io n-o văd. Şi politicienii... o să ne îngroape şi mai tare cu împrumutul ăsta străin.

Da cu vremea ce ziceţi? O să avem condiţii din alea de deşert, o să vedeţi. Ziua leşini de cald, iar noapte îţi pică degetele de frig. E, când eram mici, ne plăcea şi iarna, şi vara. Acuma, ba că e prea cald, ba că e prea frig.

Aici oprim, da? 20 de lei. Mulţumesc la fel".

Freakin' end

După şase ani şi patru serii, s-a întâmplat şi ultimul episod din Battlestar Galactica. Cel mai bun serial SF merita un final onest. A primit, în schimb, unul pastoralo-religios. Chiar şi aşa, nostalgia îşi spune cuvântul înaintea ochiului critic.